Strada Traian și Piața Libertății

Strada Traian

La sfârșitul secolului al XIX-lea actuala stradă Traian purta numele de Magyar utca, cea mai veche referire la acesta stradă sub acest nume pe care am identificat-o pană în prezent datează din 1888. În 1920 Magyar Utca a devenit Strada Dorobanților. Bănuim că această denumire a fost aleasă datorită faptului că în Palatul Redut își avea sediul Cercul Militar. Dincolo de aceste denumiri oficiale, majoritatea locuitorilor acestei străzi nu erau maghiari și nu prea aveau nimic în comun cu dorobanții români, astfel sighetenii au continuat să numească această stradă, cu sinceritate, Zsido utca (strada evreiască) ceea ce era ea de fapt.

În august 1931, la inițiativa lui Fried Abraham membru în Delegația Permanentă a Consiliului Comunal, sub conducerea ajutorului de primar Tiberiu Chiș, se aprobă, după unele surse în unanimitate, schimbarea denumirii străzii Dorobanților în Theodor Herzl.

În perioada 1940-1944 strada a purtat numele marelui pictor maramureșean, Hollosy Simon. După tragedia Holocaustului, această stradă a fantomelor, în amintirea foștilor ei rezidenți, a primit numele de Strada Deportaților. Mai târziu, în perioada național-comunistă, când amintirea celor dispăruți s-a estompat, strada este redenumită Traian.

Majoritatea clădirilor de pe strada evreiască sunt cu două niveluri, iar la parterul lor funcționau magazine și bodegi. În spatele fațadelor relativ îngrijite, în curțile interioare funcționau atelierele meseriașilor, depozite și birouri, iar mai în adâncul lor, departe de ochii lumii, trăiau familii numeroase înghesuite în camere întunecoase și neaerisite.

Piața Centrală / Piața Libertății

Piața centrală a orașului a fost cunoscută de-a lungul timpului sub denumirile de Főtér (piața centrală ), Elisabeta, Unirii, Horthy Miklós și Libertății. Până în 1932, aici a funcționat piața de alimente și, tot aici, se desfășura târgul săptămânal de vineri. Piața nu corespundea din punct de vedere igienico-sanitar cerințelor comerțului modern, iar din punct vedere estetic, tarabele improvizate, mizeria ce rămânea în urma târgului, să nu mai vorbim de miros, dăunau imaginii orașului.

Cum spuneam și în volumul trecut, în 1932-1933, parcul a fost creat în mandatul de primar al lui Alexandru Balint și cel de prefect al lui Vasile Ilea. Cel din urmă își descria opera în felul următor: Tânărul parc dă orașului un aspect de stațiune balneară vara, când forfotește lumea pe aleele minunat luminate în jurul chioșcului muzicei militare, clădit în stil românesc Chioșcul a fost ridicat pe locul monumentului Fecioarei Maria (astăzi în fața Liceului Taras Sevcenko), monumentul fiind mutat în toamna anului 1932 în fața bisericii romano-catolice. Pentru muzică, Primăria contractează Fanfara Batalionului 10 Vânători de Munte, iar accesul în parc se face pe baza unui bilet de șezut, parcul fiind concesionat unui întreprinzător privat.